Ce ne ofera internetul

Fără îndoială că tot ceea ce ne oferă Internet-ul şi serviciile sale sunt multiple şi diversificate, astfel încât nu le-am putea prezenta aici în întregime, limitându-ne astfel, doar la unele foarte importante, de care un utilizator Internet se poate bucura în fiecare zi.

Când multă lume foloseşte cuvântul „internet”, în realitate se vorbeşte despre World Wide Web. Web-ul este partea cea mai interesantă, mai inovatoare, cea mai vizibilă şi care se dezvoltă cel mai rapid a internetului[1].

Internetul include, în afara Web-ului, mai multe servicii precum Telnet[2], FTP (File Transfer Protocol - Protocol de transfer al fişierelor), Gopher şi e-mail. Internetul include, de asemenea, şi conexiunile fizice: cablurile, calculatoarele, serverele, routerele şi modul în care sunt acestea conectate[3].

Web-ul a fost vital pentru popularitatea Internetului, deoarece a creat o modalitate prietenoasă de vizionare şi de interacţionare cu conţinutul Internetului.

În zilele dinaintea Web-ului, utilizatorii trebuiau să cunoască şi să tasteze adresa unei pagini pe un anumit server, sau să parcurgă meniuri lungi şi complexe înainte de a găsi informaţia pe care o căutau. Deşi utilizatorii cu multă experienţă puteau, în general, să acceseze date de pe Internet şi prin această metodă, un utilizator mediu era extrem de panicat în faţa acestui sistem bazat exclusiv pe text.

Toate acestea s-au schimbat însă o dată cu intrarea în scenă a Web-ului, cu sistemul lui de hiperlegături şi cu tot suportul său vizual. Brusc, orice utilizator cu o experienţă minimă în lucrul cu calculatoarele şi cu un mouse putea să parcurgă Internetul. În plus, persoana respectivă nu trebuia să ştie adresa precisă la care se găsea informaţia dorită, ci trebuia numai să poată recunoaşte şi să poată da clic pe legături. Procesul de activare a hiperlegăturilor printr-un clic, pentru a trece de la o pagină la alta în Web, poartă numele de navigare (surfing sau browsing).

Printre numeroasele aspecte ale vieţii influenţate de Internet se află şi educaţia. Elevii învaţă să utilizeze calculatorul de la vârste din ce în ce mai fragede - în unele cazuri, se descurcă mai bine în faţa calculatorului (şi a Internetului, de altfel) decât profesorii lor! Internetul a devenit un instrument de învăţare pe care elevii îl folosesc pentru a studia interactiv. De exemplu, copiii pot să înveţe despre ştiinţă şi natură folosind jocuri şi activităţi computerizate.

Elevii pot să se documenteze online, pot să viziteze biblioteci online, site-uri Web guvernamentale, jurnale profesionale. De asemenea, există o ofertă diversificată de cursuri online pentru elevi de liceu şi studenţi. De fapt, este posibil să obţii o licenţă fără să păşeşti vreodată într-o sală de clasă tradiţională. Cursurile online au permis să se introducă cursuri de facultate într-un program supraîncărcat de responsabilităţi familiale şi profesionale.

Deşi Internetul poate fi folosit ca un instrument educaţional, există şi pericole legate de utilizarea lui.

Stilurile de învăţare ale unor persoane pot să le producă dificultăţi în a învăţa la distanţă printr-o reţea de calculatoare. Mai mult, cursurile online pot contribui la acordarea unei importanţe prea mari părţii teoretice, dacă acestea nu sunt completate de experienţa practică, de aplicarea cunoştinţelor acumulate în viaţa reală. De asemenea, unii profesori sunt de părere că învăţatul online este de o calitate inferioară studiului într-o clasă tradiţională.

De asemenea, Internetul a permis utilizatorilor să asculte posturi radio online, să partajeze fişierele audio digitale şi să caute online oferte de voiaj. Industria muzicală, de exemplu, a fost revoluţionată de dezvoltarea programelor de calculator (precum Napster) care au permis descărcarea fişierelor MP3.

Deşi industria de înregistrări a reuşit să anihileze Napster-ul în mod eficient, există în prezent pe Internet mai multe aplicaţii care partajează fişierele care conţin muzică. Ca o replică, industria de înregistrări a început să vândă muzică pe bază de abonament.

Industria de transport a fost şi ea impulsionată o dată cu intrarea pe Internet. Nu numai că pot fi căutate destinaţii de călătorie, dar rezervările pot fi făcute în momentul de faţă online.

Internetul a făcut posibilă şi desfăşurarea jocurilor în reţea.

Procedura cea mai simpla este sa te conectezi la server cu un program de conectare, de tip terminal (cum este TELNET, SSH sau Hyperterminal), să te identifici (sau să te înscrii cu o noua identitate) astfel încât serverul să-ţi accepte conectarea, după care tot ce ai de făcut este să urmezi instrucţiunile de joc şi să-ţi pui la lucru intuiţia şi imaginaţia ca să rezolvi problemele pe care ţi le pune jocul.

Partea interesantă este ca poţi stabili relaţii cu ceilalţi jucători. Exista linii de comunicare intre jucătorii care au anumite trăsături comune in joc, dar se poate comunica şi în particular, sau se pot crea echipe, asociaţii şi grupuri cu linii de comunicaţie proprii. Se poate comunica până şi cu participanţi la alte jocuri similare[4].

Tehnologiile avansate precum Internetul (şi e-mail-ul) au facilitat deschiderea uşilor pentru lucrul acasă.

Telenaveta presupune lucrul ca angajat al unei companii, dar de la distanţă. Telenaveta a crescut rapid începând cu 1995 (cam atunci când Internetul a fost comercializat). În 2000, Bureau of Transportation Statistics (Oficiul Statisticilor Legate de Transport) al Guvernului Statelor Unite estima la 14 milioane numărul americanilor care lucrează de acasă[5].

Tendinţa spre telenavetă şi spre lucrul de acasă a fost întărită de faptul că America corporatistă a acceptat tot mai mult acest stil de muncă. Aceasta se datorează parţial faptului că angajatorii au sesizat avantajele acestui aranjament: telenavetă îi făcea fericiţi pe angajaţii automotivaţi, îmbunătăţea productivitatea şi reducea costurile indirecte. Angajaţii au agreat şi ei acest stil de muncă deoarece le oferea costuri mai mici de transport, un program flexibil şi posibilitatea de a petrece mai mult timp împreună cu familia.

 Una dintre cele mai importante modalităţi în care Internetul şi-a pus amprenta asupra vieţii noastre este revoluţionarea modului în care comunicăm cu ceilalţi.

Una dintre cele mai importante utilizări ale Internetului este trimiterea şi primirea de mesaje prin poşta electronică. Astfel, pentru a comunica cu oameni din lumea întreagă, expediind şi primind mesaje electronice e-mail, este suficient să folosiţi un program specializat (un client de e-mail) în contextul unei conexiuni la Internet.

Nu numai că e-mailul este rapid şi comod, dar este practic gratuit. De fapt, dacă accesaţi serviciul de e-mail gratis de la bibliotecă, nu vă costă nimic, în caz contrar, ar trebui să suportaţi mai întâi costurile achiziţionării unui computer şi pe cele ale serviciilor oferite de un furnizor de servicii Internet.

Creşterea serviciilor de poştă electronică a fost explozivă; unele studii arată că până la 96% dintre utilizatorii de Internetul folosesc în mod regulat serviciile e-mail. Utilizatorul american tipic de Internet trimite şi primeşte 75 de mesaje e-mail legitime pe lună.

Trebuie să subliniem cuvântul legitime întrucât bombardamentul cu mesaje e-mail comerciale nesolicitate (numite şi junk e-mail sau spam) este şi el în creştere. Conform unui studiu, în 2005 americanii au primit peste 200 de miliarde de mesaje spam, faţă de numai 88 de miliarde de scrisori nedorite primite prin poşta obişnuită (Forrester Research). Trimiterea de reclame prin e-mail este convenabilă pentru companii, deoarece acestea costă cu 60% mai puţin decât dacă ar fi fost trimise prin serviciul poştal naţional.

Internetul oferă şi o serie de mijloace de comunicaţie în timp real. În contrast cu e-mail-ul, comunicarea în timp real presupune interacţiunea unei persoane cu alta în acelaşi moment în care trimiteţi mesajul. Mesajele instantanee şi chat-ul sunt două exemple de instrumente de comunicare în timp real care stau la dispoziţie pe internet.

--------------------------------------------------------------------------------

[1] Preston Gralla - Cum funcţionează internetul, Editura Bic ALL, Bucureşti, 2003, p. 12.

[2] Infonet News nr. 5, 29 iulie 1999.

[3] Linda Bird, op. cit., p. 149.

[4] Infonet News nr. 18, 28 octombrie 1999.

[5] Linda Bird, op. cit., p. 17.